Program național
Acasă » Program național
Sănătatea în Mișcare este un program național de educație pentru sănătate dedicat copiilor și adolescenților din România, inițiat de CREDU – Centrul de Cercetare, Educație și Comunicare pentru Sănătate Publică.
Programul propune o abordare integrată a sănătății, prin conținut educațional și intervenții aplicate, construite în jurul unor teme esențiale pentru dezvoltarea copiilor și adolescenților:
- Mișcare
- Nutriție & hidratare
- Somn
- Emoții
- Relații sociale
- Comportamente nesănătoase
În cadrul programului sunt incluse:
- lecții suport și materiale didactice pentru profesori, adaptate pe niveluri;
- lecții suport pentru societatea civilă;
- intervenții punctuale ale medicilor specialiști;
- sfaturi medicale practice pentru părinți;
- milităm pentru Ziua Sănătății în Săptămâna Verde;
- suport educațional pentru instituționalizare.
Programul se adresează unui ecosistem larg de actori implicați în educația și sănătatea copiilor:
- Profesori – cadre didactice din toate nivelurile
- Părinți – vectori de schimbare acasă
- Medici și asistenți de medicină școlară – specialiști și medicină de familie
- Societate civilă – ONG-uri și comunitate locală
- Factori decizionali – MECS, MS, autorități locale
Conținutul și metodologia programului sunt susținute de un Board educațional & științific multidisciplinar, format din:
- Prof. dr. Tincu Radu Ciprian – ATI Toxicologie
- Conf. dr. Tincu Iulia – Pediatrie & Gastroenterologie
- Prof. dr. Emilia Rusu – Diabet, Nutriție, Boli Metabolice
- Dr. Florian Alexandru Obretin – Geriatrie & Gerontologie
- Dr. Marin Alexandra – Medicină de Familie
- Prof. dr. Eliza Cinteza – Cardiologie Pediatrică
- Psiholog Monica Cîrlan
- Dr. Iaru Oana – Pediatrie, Oncologie & Hematologie Pediatrică
Programul are la bază și un fundament științific propriu, printr-o componentă de cercetare 2025–2026, care include:
- studiu pe părinți, profesori, medici și asistenți de medicină școlară;
- pilot pe aproximativ 1.000 de copii din București;
- date privind participarea la ora de educație fizică și barierele reale;
- metodologie validată de Board-ul Educațional & Științific multidisciplinar.
Inițiatorii programului sunt:
- Dr. Andreea Ștefănescu – inițiator & co-dezvoltator; medic, cu experiență în programe de educație pentru sănătate în școli, prevenție și mișcare adaptată
- Oana Voicu – inițiator & coordonator programe; specialist educație pentru sănătate și sănătate publică, coordonator programe naționale CREDU